Muzica îi unește pe oameni și încă chiar foarte mult. Sentimentul acela pe care îl ai atunci când te afli la un concert în mijlocul unei mulțimi este unic. În momentul respectiv nu mai conteză cât suntem de diferiți unii față de ceilalți pentru că toți trăim cu trup și suflet emoția transmisă prin muzică uitând de tot ce ne înconjoară.

Pentru mine, muzica este prezentă la fiecare pas din viața mea. Mă trezesc ascultând muzică și adorm ascultând muzică. Am un playlist pentru fiecare stare în care mă aflu. Fie că sunt fericită, tristă sau pur și simplu am nevoie de ceva care să mă motiveze, muzica cumva are mereu un răspuns.

Deși gusturile muzicale nu se discută, niciodată nu strică să încercați ceva nou. Cine știe cum s-ar putea să fiți plăcut surprinși la un moment dat. Orice melodie merită o șansă pentru că în spatele ei se află o poveste cu care unii oameni pot să relaționeze.

Recomandarea mea de astăzi este un playlist pe care l-am descoperit pe spotify când eram în căutarea de ceva diferit. Se numește ,,Your favorite coffeehouse” și are genul de muzică pe care îmi place să o ascult în acele zile ploioase alături de o cană de cafea sau ciocolată caldă.

Muzica relaxantă te face să te oprești pentru câteva minute din tot ceea ce faci și să te bucuri de prezent și de tot ce are el de oferit.

Avem nevoie de momente în care să luăm o pauză de la toate nebuniile de zi cu zi și să ne lăsăm pierduți în muzică.

Vă las aici link-ul unde puteți găsi playlist-ul.

Check it out and enjoy!

Lasă un răspuns