Ahh, ce sentiment, nu-i așa? Cu toții am trăit-o sau chiar încă o trăim. Și este atât de special, știi de ce? Pentru că este prima dată în viața noastră când îl simțim cu adevărat. Prima dată când poți să te îndrăgostești de cineva pe stradă și să nu mai poți să-l uiți. Prima dată când te aventurezi 100% pentru că nu mai există “nu mă mai lasă mama să ies la ora asta”. Nu, acum deja ești ieșit jumătate pe ușă și nimic nu te mai poate opri.
Simți că plutești și că lumea este a ta. Și te redescoperi, întâlnim persoane care ne fac să le iubim, dar mai important ne fac să ne iubim pe noi înșine într-un mod în care nu credeam că vom putea vreodată. Și oricare este sfârșitul, este frumos, este pasional, este pe deplin și îndeajuns. Vezi cu proprii ochi cât de mult ești de capabil să iubești, fară niciun motiv, pur și simplu o faci, în cel mai sincer mod.
Și iubirea asta ne provoacă să facem lucruri de care nu ne credeam în stare. Să alergăm tot orașul după o persoană, să fugim pentru o noapte la mare, să ne gândim non-stop la el sau ea, să ne punem 1000 de întrebări “oare ce vrea?”, să ne pierdem nopțiile în alcool în așteptarea unor răspunsuri.
Iubirea asta despre care vorbesc are totuși două taișuri, te urcă până la cer și te trântește de pământ cât ai clipi. Azi ai toată lumea la picioare, mâine nu mai ai nimic. Dar, este bine, pentru că o vei lua de la capăt și din nou te vei îndragosti de persoana la care te aștepți cel mai puțin, și iar vei pluti printre nori, și iar te vei redescoperi și mai frumos.
Iubirea în anii studenției este pasiune pură, dorință asezonată cu nebunie. În anii aștia te vei îndragosti pe treptele unei facultăți, într-o cameră de cămin, te vei îndragosti de o petrecere, de o stradă, de un oraș, de o piesă, de un nume, te vei îndrăgosti pentru 3 minte, 3 zile sau pentru o viață. Te vei îndrăgosti și te vei iubi și te vei urâ pentru asta. Pentru că asta este iubirea aniilor noștri.
